Astmul în România: De ce pierdem vieți inutil?

Subdiagnosticarea: O problemă gravă

Astmul bronșic rămâne o afecțiune respiratorie cronică extrem de răspândită, dar în România, prea mulți pacienți nu sunt diagnosticați la timp sau nu primesc tratamentul adecvat. Cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului, profesorul universitar Cristian Oancea trage un semnal de alarmă: diferențele față de țările din Europa de Vest sunt alarmante, iar impactul asupra pacienților și a sistemului medical este devastator.

Internări și decese evitabile

Deși se estimează că aproximativ un milion de români suferă de astm bronșic, statisticile oficiale indică un număr mult mai mic de cazuri confirmate. Această discrepanță, combinată cu o aderență scăzută la tratament, duce la agravarea bolii, internări repetate și, din păcate, chiar decese care ar putea fi evitate. Mesajul principal al Zilei Mondiale a Astmului este clar: acces egal la tratamente eficiente și control pe termen lung al bolii.

„În România, boala este adesea trecută cu vederea”, explică profesorul Oancea, medic primar pneumolog și prorector pentru cercetare științifică. „Prevalența estimată este de 4-6%, dar numărul de diagnosticări este mult mai mic. În țările din Europa de Vest, media se situează în jurul a 8-10%”. Conform datelor europene, 1 din 10 copii și 1 din 15 adulți se confruntă cu această afecțiune. În România, însă, diferența dintre numărul real de pacienți și cel diagnosticat este semnificativă.

Când respirația devine o luptă

Datele Institutului Național de Sănătate Publică din 2023 arată că astmul a avut un impact major asupra sistemului sanitar: 61.000 de internări în spital și aproximativ 200 de decese. „Este tragic, pentru că, cu un tratament adecvat și o bună aderență la acesta, pacienții cu astm pot duce o viață normală, pot face sport și pot avea o calitate a vieții comparabilă cu cea a oricui”, subliniază Dr. Oancea. Specialiștii sunt convinși că aceste cifre ar putea fi reduse drastic prin diagnostic precoce și respectarea indicațiilor medicale.

Aderența la tratament: Un obstacol major

În mesajul său transmis de Ziua Mondială a Astmului, Cristian Oancea descrie cu emoție experiența pacienților în timpul unei crize: „Nu am aer! Mă sufoc! Mi-e teamă! Nu pot să respir!”. Astmul bronșic este o inflamație cronică a căilor aeriene, care îngustează bronhiile și îngreunează respirația. Simptomele principale includ respirația șuierătoare, lipsa de aer, tuse persistentă și senzația de constricție toracică. În România, se înregistrează anual peste 200.000 de exacerbări severe, ceea ce înseamnă că, în medie, un pacient intră în criză la fiecare minut.

Costurile ascunse ale neglijării

„Cifra de 1 milion de pacienți este realistă, dar subdiagnosticarea este o problemă serioasă”, avertizează specialistul. „Din păcate, aproximativ 1 din 2 sau 2 din 3 pacienți nu respectă recomandările medicale. Aderența la tratament este scăzută, deoarece pacienții se simt mai bine rapid și, după un timp, renunță la medicamente”. Această întrerupere a terapiei favorizează agravarea bolii și crește riscul de forme severe sau rezistente la tratament.

Specialiștii subliniază că astmul nu este costisitor atunci când este controlat, ci atunci când este neglijat. O exacerbare crește costurile de tratament cu aproximativ 25%, iar internările sunt mult mai scumpe decât terapia preventivă: un tratament anual cu inhalator costă între 1.500 și 2.500 de lei, o internare moderată echivalează cu 1-2 ani de tratament, o internare severă cu 3-5 ani, iar terapia intensivă poate ajunge la 10 ani de tratament. „În astm, nu tratamentul este costisitor, ci lipsa lui”, avertizează medicii.

Acces egal la tratament: Prioritatea anului 2024

Tema Zilei Mondiale a Astmului din acest an se concentrează pe reducerea inegalităților în accesul la tratament. Accentul este pus pe: accesul la medicamente inhalatorii antiinflamatorii, utilizarea terapiilor combinate (antiinflamator + bronhodilatator) și reducerea dependenței de inhalatoarele de „criză”. Medicii susțin, de asemenea, necesitatea unor programe naționale de depistare precoce și extinderea registrelor de pacienți, precum cel existent în Timiș pentru formele severe. Deși astmul afectează în special persoanele sub 45 de ani și are un impact major asupra calității vieții, România continuă să raporteze mai puține cazuri decât alte țări europene. Nu pentru că boala ar fi mai rară, ci pentru că rămâne insuficient depistată și tratată.