Coridoarele NHS: eticheta care ascunde o criză de siguranță

Așteptările prelungite cresc mortalitatea!

Eticheta „îngrijire în coridor” ascunde adevărata scară a crizei din spitalurile NHS, avertizează un medic în vârstă într-un articol publicat astăzi în BMJ.

Practica de a trata pacienții în coridoare, în zonele de așteptare sau în alte spații nedotate pentru îngrijire clinică, a devenit o normă.

Asif Qasim, consultant cardiolog, susține că termenul a fost ales pentru că e „o etichetă convenabilă care maschează normalizarea așteptărilor prelungite în secția de urgență și deteriorarea siguranței pacienților”.

Cifrele din septembrie 2026 arată că doar 74% dintre cei 2,4 milioane de pacienți de urgență din Anglia au fost admiși, transferați sau eliberați în termen de patru ore. Peste 50.000 au așteptat mai mult de 12 ore după decizia de admitere. În perioada 2025-26, numărul acestor așteptări a ajuns la 570.957, cu 7,2% mai mult decât anul precedent.

Între 2010 și 2015, majoritatea departamentelor de urgență din Londra îndeplineau obiectivul de 95% pentru cele patru ore.

Așteptările de 12 ore erau tratate ca evenimente excepționale, nu ca o caracteristică inevitabilă a îngrijirii.

Presiunile din urgență reflectă crize sistemice!

Îngrijirea în coridor este consecința directă a spitalelor care funcționează dincolo de capacitatea lor. Mutarea pacienților în spații nepotrivite poate ameliora temporar presiunea în secția de urgență, dar nu creează paturi suplimentare, capacitate clinică sau îngrijire mai sigură.

Presiunile în medicina de urgență reflectă provocări sistemice mai largi, multe din care vin de dincolo de zidurile spitalelor. De exemplu, lipsa sprijinului pentru asistență socială împiedică eliberarea în siguranță a persoanelor în vârstă fragile.

Există dovezi substanțiale care asociază așteptările prelungite cu o creștere a mortalității. Colegiul Regal de Medicină de Urgență a estimat că 15.860 de decese în exces au fost asociate cu așteptările prelungite în Anglia în 2025, comparativ cu 1.657 în 2015.

Qasim solicită o conversație națională mai onestă, bazată pe date publicate. Aceasta ar trebui să includă raportarea numărului de pacienți care petrec perioade lungi în spații nepotrivite, investiții în capacitate acută și asistență socială, și revizuirea incidentelor grave pentru a îmbunătăți sistemele, nu doar pentru a atribui vina.

Cel mai important este că trebuie să fim sinceri cu pacienții și familiile lor, scrie el. Un pacient care așteaptă 12 până la 24 de ore pentru a ajunge la patul de spital nu trebuie să fie condus să creadă că aceasta e îngrijire normală și sigură doar pentru că a devenit obișnuită.

Nici nu ar trebui să se aștepte ca personalul să-i încurajeze pe pacienți cu privire la afecțiuni despre care știu că sunt sub standardele clinice acceptabile.

El încheie: „Ar trebui să ne întrebăm nu numai cum am ajuns la această poziție, ci și de ce am devenit dispuși să o acceptăm. Când serviciile sunt copleșite în fiecare zi, iar presiunile de iarnă sunt tot anul, presiunile asupra personalului sunt implacabile. Primul pas spre restabilirea unei îngrijiri spitale sigure este să nu se normalizeze eșecul”.