Femeia din Australia care își amintește fiecare zi din viață, inclusiv momentele dureroase

Cum calmează Rebecca haosul mental prin muzică și limbi străine?

Diagnoza extrem de rare de memorie autobiografică superioară, cunoscută sub sigla HSAM, transformă viața Rebeccai Sharrock, o australiancă de 36 de ani, într-o experiență continuă de retrăire a trecutului. Pentru ea, fiecare zi devine un episod clar și distinct, iar emoțiile asociate momentelor din urmă cu decenii revin cu o intensitate aproape identică cu cea inițială.

Această particularitate neurologică, deși fascinantă pentru cercetători, aduce și un preț considerabil, deoarece amintirile nu așteaptă să fie invocate, ci intruza spontan în conștiința sa, adesea în orele de noapte, când adormiul devine o provocare majoră.

Din confortul casei sale din Brisbane, Rebecca a explicat pentru publicația The Independent cum realitatea prezentă este adesea eclipsată de un flux haotic de episoade din diverse etape ale vieții sale.

Secvențele nu respectă o cronologie liniștită, ci sare de la întâmplări din primii ani de viață la experiențe din perioada maturității, creând un amalgam confuz de trăiri pozitive, negative și neutre.

Diagnosticarea cu HSAM a survenit abia la vârsta de 23 de ani, în anul 2013, după ce Rebecca a parcurs un proces de evaluare de aproximativ doi ani alături de o echipă de cercetători de la Universitatea din California. Spre deosebire de mecanisme standard de uitare, care permit erodarea detaliilor minore pentru a ușura funcționarea mintală, memoria Rebeccăi păstrează accesibilitate la numeroase episoade, deși nu este vorba despre o arhivare perfectă a absolut tot ce s-a întâmplat.

Condiția sa nu izolează doar memoria, ci coexistă cu alte afecțiuni, printre care autismul, anxietatea și tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC).

Această convergență de factori complică procesul de a se elibera de gânduri persistențe, iar repetarea constantă a amintirilor amplifică dificultatea de a le lăsa în urmă.

Rebecca descrie această luptă internă ca fiind o extensie a incapacității sale de a închide circuitul emoțional, un fenomen care afectează o gamă tot mai largă de evenimente din trecut.

Studiile academice asupra persoanelor care prezintă HSAM au evidențiat frecvent scoruri ridicate la testele de screening pentru tendințe obsesiv-compulsive. De ce nu implică această corelație o relație directă? Deși această corelație nu implică o relație de cauzalitate directă între cele două condiții, nici nu garantează că toți cei cu memorie autobiografică superioară dezvoltă TOC, legătura observată rămâne un subiect de interes pentru comunitatea științifică.

Pentru Rebecca, obstacolul principal nu constă strict în volumul masiv de date memorate, ci în lipsa controlului asupra momentului în care aceste date revin. Atunci când un episod din trecut apare neașteptat, ea se luptă să își redirecționeze atenția către realitatea imediată, o sarcină care necesită eforturi sustinute. Precizia cu care reproduce detaliile se manifestă și în privința evenimentelor istorice globale.

Când i s-a cerut să evocheze data de 31 august 1997, ziua decesului Prințesei Diana, Rebecca a reconstituit perfect scena în care familia ei a primit vestea.

Având la acea vreme șapte ani, ea era protejată de mama de a privi știrile, temându-se că imaginile vizuale ar putea genera frică, iar această protecție, combinată cu emoția colectivă, a cristalizat momentul în memorie pe termen lung.

La nivel global, se estimează că aproximiat 100 de persoane au fost identificate și confirmate având această particularitate cognitivă. Acest număr reflectă cazurile cunoscute și validate științific, nu o cifră definitivă a totalului posibil de indivizi afectați. Printre celebritățile care au recunoscut public această trăsătură se numără actrița Marilu Henner, cunoscută publicului larg prin interpretarea din serialul american „Taxi”, difuzat în perioada 1978-1983.

Henner adoptă o perspectivă constructivă asupra condiției sale, considerând-o o resursă vitală.

În timpul unei vizite la un curs susținut de profesorul de psihologie Charan Ranganath de la Universitatea din California, Davis, actrița a dialogat cu studenții despre importanța amintirilor în construcția identității personale.

De ce își recunoaște Rebecca nevoia de structură?

Ea a subliniat că dezvoltarea unei memorii autobiografice robuste constituie cea mai puternică barieră împotriva sentimentului de insignificață existențială, conferind greutate și contur vieții trăite.

Craig Stark a oferit detalii suplimentare privind comportamentul observat la pacienții cu HSAM. Mulți dintre ei tind să reia mental evenimentele din ziua curentă, organizându-le logic și creând conexiuni cu alte experiențe anterioare.

Acest proces transformă, în esență, rutina zilnică într-un jurnal mental sau într-o serie de postări pe rețelele sociale, pe care individul le memorizează cu o acuratețe remarcabilă.

Repetiția temporală și exercițiul mental constant creează o structură robustă pentru aceste amintiri, facilitând formarea de legături complexe între evenimente.

Deși repetiția și organizarea joacă un rol crucial în consolidarea memoriei, mecanismele complete ale HSAM nu sunt încă pe deplin elucidate, iar simpla repetiție nu explică integral această abilitate rară.

Rebecca își recunoaște nevoia de a structura amintirile, o practică pe care o leagă direct de tulburarea obsesiv-compulsivă din care suferă. De-a lungul copilăriei, frica de a pierde un detaliu era copleșitoare, iar pierderea unei amintiri era percepțită ca o mutilare a propriei biografii. Ea utilizează o metaforă vizuală, descriindu-și mintea ca pe un fișier de arhivă pe care îi place să îl sortez pe luni, ani și zile. În contrast cu sfaturile mamei, care îi recomanda să pună amintirile într-o „cutie” pentru a le stoca, Rebecca Această necesitate de ordinare este o strategie de management a avalanșei de informații, deși nu garantează controlul asupra momentului apariției lor spontane.

Pentru a calma haosul mental, Rebecca a identificat muzica și învățarea limbilor străine ca ancore eficiente. În seara zilei, când lupta cu insomniia, recurge la ascultarea muzicii clasice, proiectând gândurile și emoțiile pe sunete, ceea ce îi induce o stare de relaxare profundă.

Ea descrie acest exercițiu ca pe ancorarea minții într-o stare calmă, prin identificarea sentimentelor cu notele muzicale. Tratamentul medicamentos pentru TOC a început la vârsta de 16 ani, o perioadă critică în dezvoltarea sa. Stresul rămâne un factor de amplificare, făcând unele zile mai greu de navigat decât altele.

Dificultățile cognitive îi limitează capacitatea de a conduce vehicule sau de a urma o carieră corporativă tradițională.

Ca alternativă, a optat pentru meserii creative, care nu doar o angajează activ, ci îi permit să mențină atenția focalizată pe prezent, reducând spațiul pentru intruziunile amintirilor.

Rebecca explică faptul că, într-un mediu de birou static, ar trebui să își forțeze constant mintea să revină în clipa actuală, o sarcină epuizantă. Muncă creativă și scrisul îi oferă un flux relaxant, menținând-o ocupată și calmă. La momentul realizării interviului, ea urma lecții de chitară clasică de trei ani și planifica începerea studiului viorii. De asemenea, a stăpânit deja limba spaniolă și franceza, fiind în pragul finalizării cursurilor de italiană. Concentrarea intensă necesară pentru a memora vocabular sau pentru a exersa tehnici instrumentale îi oferă un punct de fixare concret, departe de amintirile involutare.

În anul 2024, Rebecca a lansat primul său volum, intitulat „My Life is a Puzzle”, o lucrare în care a documentat cronologic experiențele din naștere până la vârsta de 30 de ani. Potrivit sursei citate, ea se afla deja în procesul de scriere al unei a doua cărți, denumită „My Life in Sketches”. De-a lungul anilor, dorința sa primară a fost să devină „normală”, să se elibereze de greutățile HSAM, ale autismului și ale TOC. Totuși, o schimbare de perspective a intervenit treptat.

Rebecca a început să privim propria traiectorie diferit, reevaluând ideea unei existențe în care amintirile nu ar mai juca un rol central.

„Mult timp, m-am rugat să fiu ca restul lumii. Voiam să scap de obsesii, de aceste flashback-uri HSAM și de provocările legate de autism, care sunt sursa principală a anxietății mele,” a relatat ea.

Această evoluție sugerează o acceptare progresivă a complexității cognitive, transformând ceea ce fusese o povară într-o caracteristică definitorie a modului în care ea interacționează cu lumea.