#PsihoDescoperiri: Foamea de timp – de ce nu-ți mai ajunge niciodată ziua

De ce ne este atât de greu să ne găsim timp?

În ultima vreme, aud aceeaşi frază din ce în ce mai des în cabinet. Şi adesea găsesc în vocabularul meu: „Nu am timp.” Uneori se spune cu frustrare, uneori cu vină. Uneori, ca o explicaţie pentru lucrurile pe care nu reuşim să le facem, şi uneori ca o justificare pentru cei pe care nu îi simţim.

„Nu am timp pentru mine.” „Nu am timp pentru relaţia mea.” „Nu am timp să mă odihnesc.” „Nu am timp să mă opresc.” Totuşi, dacă privim mai îndeaproape, mulţi dintre noi nu ne lipseşte neapărat timpul.

Avem momente. Zece minute înainte de o întâlnire. 20 de minute între două drumuri. O pauză de masă.

O seară în care nu avem nimic urgent de rezolvat. Problema este că timpul nostru este din ce în ce mai puțin în bucăți suficient de mare pentru a fi în viață.

Psihologii folosesc termenul „timp de familie” pentru a descrie sentimentul persistent că nu avem suficient timp pentru ceea ce contează pentru noi.

Dar cercetările arată că bunăstarea noastră depinde nu numai de câte ore avem la dispoziţie, ci şi de sentimentul că avem suficient timp să ne trăim viaţa într-un ritm care ne reprezintă.

Și jurnalistul Brigid Schulte a propus o imagine care descrie foarte bine modul în care mulți dintre noi privim viața: confetti timp, acele fragmente mici colorate de timp împrăştiate peste tot.

Cinci minute aici. Zece minute acolo.

Un moment de respiro care este imediat ocupat de un mesaj, un e-mail, defilare pe rețelele sociale sau o sarcină neterminată.

La sfârşitul zilei, am avut timp. Dar nu m-am simtit ca am avut. Pentru că nu de fiecare dată poate fi trăit.

Când timpul liber nu mai este odihnitor, există o diferență importantă între timpul liber și timpul liber care ne oferă spațiu interior. Poţi avea două ore fără obligaţii şi să sfârşeşti mai obosit decât ai început. Sau poţi avea 30 de minute care îţi dă sentimentul că te-ai întors la tine.

Nu este întotdeauna cantitatea care face diferența, ci calitatea prezenței. În cultura în care trăim, am ajuns să privim timpul aproape exclusiv prin lentilele de eficienţă. O măsurăm, o optimizăm, o planificăm, o umplem. Şi fără să ne dăm seama, începem să credem că orice timp liber trebuie folosit pentru ceva.

Să Să recuperăm lista.

Să mai facem o treabă. Să învăţăm ceva nou.

De ce spunem că nu avem timp pentru noi înșine?

Să fim productivi. Poate de aceea, atunci când apare un moment de tăcere, este greu pentru noi să rămânem în ea. O umplem aproape reflex.

Lucrul interesant este că cercetările arată că nici chiar extrema opusă nu ne face mai fericiţi.

Oamenii care consideră că au prea puțin timp raportează niveluri scăzute de bunăstare, dar și cei care au foarte mult timp liber pot suferi o scădere a satisfacției atunci când timpul nu este investit în activități semnificative.

Cu alte cuvinte, nu căutăm doar mai mult timp, căutăm timp care are sens pentru noi.

Timpul care ne permite să ne simţim prezenţi în vieţile noastre.

Timpul care poate fi trăit Mulți dintre noi trăiesc într-o succesiune continuă de tranziții. Mergem de la serviciu la familie, familie la telefon, telefon la cumpărături, cumpărături la următoarea responsabilitate. Fără pauze, fără spaţii goale, fără timp să ajungi dintr-un loc în altul.

Corpul nostru poate finaliza o activitate. Mintea noastră are nevoie de un pic mai mult timp pentru a face aceeași tranziție. Poate de aceea ne surprindem uneori epuizat chiar şi după o zi când nu am făcut nimic ieşit din comun.

Nu volumul activităţilor ne consumă întotdeauna, ci lipsa spaţiului dintre ele. În cabinet, adesea observ că oamenii nu tânjesc după sărbători sau mai puţine responsabilităţi. Ei tânjesc după experienţa de a putea sta cu ei înşişi fără să fie chemaţi imediat.

După o conversaţie care nu trebuie întreruptă. După o plimbare fără preaviz.

După un prânz care poate fi mâncat fără mai multe sarcini.

După o seară care nu trebuie optimizată. După câteva momente în care nu trebuie să fie eficace, disponibile sau performante. Poate una dintre cele mai mari provocări ale timpului nostru nu este de a găsi mai mult timp.

Poate că provocarea este de a proteja piesele de timp care pot fi cu adevărat locuite. Timp pentru a nu produce ceva sau demonstra: doar pentru a fi prezent în viața noastră.

Poate nu putem crea mai multe ore într-o singură zi.

Poate nu putem elimina toate responsabilităţile şi nu putem opri ritmul lumii din jurul nostru. Dar.