Ziarul Sănătatea
Preventie

Speranță pentru românii vulnerabili: acces gratuit la tratamente stomatologice

Bogdan Ilie 29.04.2026

Acces egal la zâmbet, posibil acum?

În România, accesul la îngrijiri stomatologice rămâne o problemă acută, costurile fiind un obstacol major pentru mulți pacienți.

În acest context, a fost înființată Asociația Națională pentru Protecția Pacienților din Stomatologie (ANPPS), o organizație menită să sprijine persoanele care nu își permit tratamente dentare.

ANPPS își propune să faciliteze colaborarea între pacienți și medici, să dezvolte programe de prevenție și educație, dar și să organizeze screening-uri orale.

Lansarea ANPPS vine pe fondul unor disparități semnificative în accesul la servicii stomatologice.

Conform datelor Eurostat din 2024, 16,2% dintre românii cu vârsta peste 16 ani care aveau nevoie de îngrijire stomatologică nu au primit-o din cauza problemelor financiare, a distanței sau a timpilor lungi de așteptare.

România se află printre țările UE cu cele mai mari procente în această categorie.

Situația este și mai gravă în rândul persoanelor vulnerabile: 43,5% dintre românii aflați în risc de sărăcie care aveau nevoie de tratament stomatologic au rămas fără acces la îngrijire, comparativ cu doar 12,6% dintre cei care nu se confruntă cu dificultăți financiare.

Zâmbetul tău merită mai mult, nu-i așa?

Datele Institutului Național de Statistică (INS) indică faptul că aproape 3,6 milioane de persoane trăiau în sărăcie relativă în România în 2024, iar în mediul rural, raportul este de 3.941 de locuitori la un singur medic stomatolog, față de 522 în mediul urban.

În stomatologie, lipsa resurselor financiare nu înseamnă doar un zâmbet pierdut. Se traduce prin durere, infecții, dificultăți la masă, rușine, izolare și, în unele cazuri, poate agrava alte probleme medicale care ar fi putut fi prevenite.

De asemenea, poate afecta încrederea în sine și șansele de angajare, contribuind la un cerc vicios și la excluderea socială a persoanelor deja vulnerabile, a explicat Alin Udeanu, președintele ANPPS.

Asociația noastră este destinată pacienților care nu știu către cine să se adreseze, celor care nu își permit tratamentele necesare sau care au nevoie de ajutor pentru a ajunge la medicul potrivit.

Nu ne substituim actului medical, ci construim legături între pacienți, medici, clinici și comunitate, pentru a oferi sprijin acolo unde este nevoie.

În primele săptămâni de activitate, ANPPS a început să preia cazuri reale de pacienți care au nevoie de tratamente stomatologice și să colaboreze cu medici pentru a găsi soluții adecvate. În paralel, au fost demarate inițiative pentru organizarea de campanii de screening – prima dintre acestea a avut loc în Grădinari, județul Olt, atrăgând peste 1000 de participanți – și evenimente educaționale, menite să promoveze prevenția afecțiunilor orale și să crească gradul de conștientizare în rândul populației.

Aceste acțiuni urmăresc să îmbunătățească sănătatea orală a românilor și să reducă inegalitățile în accesul la îngrijiri stomatologice.

Distribuie:

Alte știri: