Deshidratarea apare când cantitatea de fluide pierdute depășește cea ingerată
Pericolul ascuns al deshidratării la pacienții cu afecțiuni renale în perioadele de caniculă
Știri de ultimă oră
Schizofrenia: Patternii ascunși ai creierului, dezvăluți
Controlă-ți greutatea cu mișcare: ce trebuie să știi
Salate verde și germeni înapoi de pe rafturi: nouă alarmă de siguranță alimentară
Suplimente eficiente pentru simptomele perimenopauzei la femei peste 40 de aniÎn zilele toride, persoanele care suferă de boli cronice la rinichi, diabet sau care sunt în vârstă se confruntă cu un risc crescut de pierdere a apei din corp. Deși mulți dintre aceștia primesc indicații de a limita aportul de lichide, această restricție nu ar trebui modificată fără supravegherea unui specialist. Pentru pacienții cu insuficiență renală, echilibrul dintre consumul de apă și pierderile prin transpirație devine o dilemă delicată în sezonul cald.
Deshidratarea apare când cantitatea de fluide pierdute depășește cea ingerată.
Printre semnele timpurii se numără senzația de sete, urina cu nuanțe închise, scăderea frecvenței urinării, gura uscată, slăbiciunea, durerile de cap, amețelile și creșterea ritmului cardiac.
În cazuri acute, pot apărea confuzie, pierderea cunoștinței, scădere semnificativă a tensiunii arteriale și afectarea organelor vitale. Un studiu divulgat de Medscape subliniază că deshidratarea poate agrava infecțiile urinare, încetini vindecarea rănilor, reduce elasticitatea pielii și favoriza hipotensiunea. Pentru cei cu afecțiuni renale, scăderea presiunii poate diminua fluxul sanguin către rinichi, amplificând riscul de deteriorare.
Unii pacienți cu boală cronică renală reduc consumul de lichide mult sub pragul stabilit de medic, temându-se că apa ar putea accelera evoluția bolii.
Vârstnicii prezintă un alt obstacol: senzația de sete se diminuează odată cu
Totuși, nu toți pacienții necesită aceeași limitare; factorii care influențează recomandarea includ stadiul bolii, volumul de urină eliminat, prezența edemelor, funcția cardiacă și tipul de tratament aplicat.
La cei supuși dializei, un exces de lichide poate genera acumulări intermediare, umflături, dificultăți respiratorii și suprasolicitare a inimii. Pe de altă parte, pierderile masive prin sudoare, dacă nu sunt compensate, pot conduce la hipotensiune și crampe în timpul sesiunilor de dializă. Din acest motiv, ajustarea cantității de lichide trebuie să fie întotdeauna ghidată de nefrolog sau de echipa de dializă.
Vârstnicii prezintă un alt obstacol: senzația de sete se diminuează odată cu înaintarea în vârstă, iar problemele cognitive sau mobilitatea redusă pot determina uitarea de a bea apă. Pentru a contracara această situație, este util să se păstreze sticlele de apă la vedere și să se stabilească remindere periodice.
În plus, adăugarea de felii de lămâie, lime sau castravete poate face consumul de apă mai plăcut, cu condiția ca regimul medical să permită aceste adaosuri.
Ceaiurile și cafeaua, consumate cu moderație, contribuie la aportul total de fluide, însă trebuie monitorizate cantitățile de zahăr, potasiu, fosfor și cofeină în funcție de particularitățile fiecărui pacient.
Fructele și legumele cu conținut ridicat de apă – cum ar fi pepenele, căpșunile, ananasul, dovlecelul, țelina și ardeiul – pot reprezenta o sursă naturală de hidratare. Pentru pacienții dializați, apa prezentă în alimente trebuie inclusă în calculul zilnic al lichidelor. Totuși, unele produse pot avea niveluri mari de potasiu sau fosfor și nu ar trebui recomandate în mod automat tuturor pacienților. O monitorizare atentă a dietei și a aportului de lichide rămâne esențială pentru a preveni complicațiile în perioadele de temperaturi ridicate.