Ce ne spune ADN-ul despre ADHD?
Un studiu amplu, realizat pe familii cu copii diagnosticați cu deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), a scos la iveală un aspect surprinzător: ADN-ul propriu al copilului pare să joace rolul principal în manifestarea simptomelor încă de la vârsta de cinci ani. Mai mult, influența indirectă a genelor părinților, transmisă prin mediul familial, nu pare să aibă un impact semnificativ în această etapă.
Știri de ultimă oră
Performanță de top pentru Spitalul din Buhuși la o gală națională!
Inteligența artificială în stomatologie: medicul ia decizia finală
Riscul de COVID lung pentru persoanele cu boli reumatice autoimune
Spitalele pediatrice din Capitală sunt pline de copii bolnavi de virozeCercetătorii au analizat date din sute de familii pentru a desluși ce anume contribuie mai mult la trăsăturile specifice ADHD: predispoziția genetică directă sau mediul creat de părinți, influențat de propriile lor gene.
La vârsta de cinci ani, analiza nu a relevat dovezi clare că genele părinților, prin intermediul comportamentului sau al mediului de acasă, ar influența în mod semnificativ scorurile copiilor la testele pentru ADHD. Situația a rămas similară și la opt ani: variațiile observate în trăsăturile specifice ADHD au corespuns mai degrabă cu variantele genetice directe ale copilului decât cu cele ale părinților.
De ce nu contează „genetic nurture”?
Acest lucru sugerează că, după perioada preșcolară, influența genetică indirectă („genetic nurture”) începe să piardă teren în fața predispoziției genetice înnăscute.
O explicație posibilă ar fi că, la această vârstă, copiii își manifestă trăsăturile de ADHD într-un mod mai automat, fiind mai puțin influențați de feedback-ul parental. De asemenea, mediul familial, chiar dacă este modelat parțial de genele părinților, s-ar putea să nu fie suficient de consistent sau de puternic pentru a modifica traiectoria de dezvoltare dictată de ADN.
Cercetătorii subliniază că lipsa unui efect semnificativ nu înseamnă că mediul nu contează deloc, ci că, în comparație cu factorii genetici interni ai copilului, contribuția sa pare să fie, cel puțin la aceste vârste, supraestimată.
Ce înseamnă asta pentru intervențiile timpurii?
Această descoperire ar putea orienta resursele către programe care se concentrează direct pe copil, în loc să încerce să modifice doar comportamentul părinților prin intermediul informațiilor genetice ale acestora. Intervențiile comportamentale rămân valoroase, dar studiul sugerează că personalizarea lor pe baza ADN-ului copilului ar putea fi mai eficientă decât abordarea bazată pe profilul genetic al familiei.
Mai multe cercetări sunt necesare pentru a vedea dacă acest tipar se menține și în adolescență.
Ce înseamnă „genetic nurture” în contextul ADHD?
Termenul se referă la influența indirectă a genelor părinților asupra copilului, prin mediul pe care aceștia îl creează, nu prin transmiterea directă a ADN-ului.
Aveți întrebări frecvente?
De ce au fost alese vârstele de cinci și opt ani?
Aceste vârste reprezintă etape cheie în dezvoltarea cognitivă și comportamentală, când simptomele ADHD devin mai observabile și mai stabilizate.
Neagă studiul importanța educației? Nu, studiul nu neagă importanța mediului, ci sugerează că, la aceste vârste, factorii genetici interni ai copilului au un impact mai mare asupra manifestării trăsăturilor.