Când ticurile copiilor semnalează o problemă și necesită intervenția unui specialist

Cine este Achim și ce s-a întâmplat cu el în ultimele două săptămâni?

Manifestările involuntare ale micuților, cunoscute sub numele de ticuri, generează adesea o stare de neliniște profundă în sânul familiilor.

Știri de ultimă oră

Spitalele regionale amânate până în 2029, fără banii de 923 de milioaneOprirea medicamentelor GLP-1 crește riscul de infarct și AVCMedicii au amputat greșit piciorul sănătos al unei femei din OhioCe m-au învătat ochii obosiți despre atenția pe care o acordăm

Multe mame și tați se simt copleșiți de îngrijorare atunci când observă că propriii lor fii sau fiice se angajează în comportamente repetitive, precum răsucirea obsesivă a părului sau roșirea intensă a unghiilor.

Experții din domeniul sănătății mentale explică faptul că aceste gesturi nu sunt simple capricii, ci reprezintă strategii de coping folosite de copii pentru a gestiona presiunile cotidiene, cum ar fi separarea temporară de părinți la momentul plecării acestora la muncă sau procesul delicat de adaptare la mediul grădiniței.

Totuși, medicii subliniază importanța monitorizării duratei acestor comportamente; dacă persistă pe parcursul a mai multor luni consecutive, ele ating pragul unei tulburări care impune o intervenție terapeutică profesională.

Un exemplu concret este cazul lui Achim, un băiat care, de aproximativ două săptămâni, își introduce constant degetele în gură. Acest comportament a apărut imediat după ce a renunțat la suzetă, transformându-se într-o rutină dificil de rupt. La fel de persistent este și comportamentul lui Natalia, care își roade unghiile de o perioadă îndelungată. Bunica fetei recunoaște dificultatea majoră de a o opri, descriind situația ca fiind aproape imposibil de controlat din exterior. Copiii însuși oferă explicații simple, dar revelatoare, pentru aceste gesturi. Un băiat explică, în timp ce își bagă degetele în gură, că face așa pentru că „așa vrea”, sugerând o nevoie interioară puternică.

Natalia, la rândul ei, detaliază mecanismul emoțional din spatele ticului său. Ea mărtușisește că are frică să-și taie unghiile, inclusiv pielițele, deoarece procesul îi provoacă durere.

Fata asociază actul de a-și roade unghiile cu momentele de stres intens, precum atunci când este certată de mamă, situație în care, de regulă, plânge înainte de a începe gestul repetitiv.

Bunica ei observă că acest comportament este legat de emoții, deși nu reușește să identifice cu exactitate declanșatorul specific, menționând că fenomenul nu se manifestă neapărat în fiecare zi.

Cum trebuie să reacționați adulții în fața ticurilor la copii?

Alți copii confirmă această corelație, precizând că ticurile apar exclusiv în condiții de tensiune emoțională sau atunci când se simt nervoși față de părinți.

Reacția adulților în fața acestor manifestări variază, dar experții insistă asupra atitudinii corecte.

Un părinte explică abordarea sa, afirmând că îi atrage atenția copilului și, uneori, îl mustrează ușor, considerând totul parte dintr-un proces uman firesc care necesită acceptare.

Psihologii liniștesc familiile, susținând că ticurile funcționează ca mecanisme de autoreglare emoțională naturală. Ajutorul unui terapeut devine necesar doar în cazul în care aceste gesturi se prelungesc peste o perioadă de patru până la cinci luni.

Daniela Dumitru, psiholog, oferă o perspectivă clară asupra modului în care copiii externalizează sentimentele: toată anxietatea, tensiunea sau plictisul pe care nu știu să le formuleze verbal, le pun în acțiune prin intermediul mâinilor.

Pentru prevenirea escaladării acestor comportamente, specialistul recomandă implicarea copiilor în activități alternative de manipulare. Acestea includ cititul, utilizarea unei mingi speciale pentru modelaj, frământarea plastilinei sau a bucatelor de plastic. Aceste obiecte oferă o ieșire sensorială pentru nevoia de a manipula, înlocuind pielea cu materiale mai blânde. Recomandările esențiale pentru părinți includ, în primul rând, evitarea certurilor în momentul observării ticului și, în al doilea rând, renunțarea la încercarea de a opri brusc gestul, ceea ce poate genera tensiune suplimentară.

Psihologii menționează că acești ticuri sunt frecvenți la copiii cu vârste cuprinse între cinci și doisprezece ani, fiind o parte comună a dezvoltării emoționale în această perioadă.