Mecanismele biologice ascunse în spatele celor care se odihnesc perfect în doar câteva ore
Știri de ultimă oră
Condimentul asiatic care scade glicemia cu 22 mg/dl, confirmat de 26 de studii clinice
De ce tresari și simți că cazi în gol când adormi?
Viața după accidentul vascular: Cum să navighezi recuperarea acasă
Știința din spatele stării de euforie a alergătorilor de cursă lungăÎn timp ce pentru marea majoritate a adulților, reducerea orei de somn echivalează cu oboseala cronică și o serie de vulnerabilități fizice, există o categorie distinctă de indivizi care se trezesc în mod natural după patru sau cinci ore de repaus, declarându-se complet revitalizați. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de somn scurt natural și, deși pare obișnuit pentru unii, este de fapt o trăsătură genetică extrem de rară.
Studiile recente au reușit să identifice aproximativ 50 de familii în care au fost detectate mutații specifice în ADN, asociate direct cu această capacitate unică de a funcționa eficient cu un somn redus.
Este crucial să se facă o distincție clară între a dormi puțin din necesitate fiziologică și a dormi puțin din lipsă de timp sau obiceiuri. Persoanele afectate de somnul scurt natural nu se bazează pe alarme de trezire agressive sau pe dozaje mari de cofeină pentru a-și menține nivelul de vigilență.
Ele se trezesc spontan, după un interval de aproximativ patru până la șase ore, simțindu-se energice și clare. Printre genele implicate în acest mecanism complex se numără DEC2, ADRB1, NPSR1, GRM1 și SIK3.
Deși știința a făcut progrese semnificative în identificarea acestor markeri genetici, mecanismul exact prin care aceste modificări permit o funcționare optimă cu un somn minim rămâne, în mare parte, un mister.
Este plauzibil ca anumite procese de refacere neuronală să se desfășoare într-un mod mult mai eficient la acești indivizi, dar detaliile precise ale acestui proces nu au fost încă elucidate.
Cazul lui Brad Johnson ilustrează perfect această anomalie biologică. Pentru acest bărbat de 70 de ani, rezident în Providence, Utah, noaptea „ideală” difera radical de standardul convențional. El afirmă că cinci ore de somn sunt suficiente pentru a-i asigura luciditatea și energia necesară activităților zilnice. Chiar și după o călătorie epuizantă de 24 de ore către Europa, Johnson a reușit să doarmă doar șase ore în consecutiv, fără nicio problemă. Cu toate acestea, el nu reușește să extindă somnul la șapte sau mai multe ore, durata considerată de obicei recomandată pentru adulți.
Nu pot pur și simplu să doarm mai mult de patru sau cinci ore.
Și mă simt minunat în acest fel, a declarat Johnson, care a participat, alături de membrii familiei sale, la diverse studii de cercetare privind somnul, conform publicației National Geographic.
Pentru un observator extern, un astfel de program ar sugera imediat o privare cronică de somn, o condiție asociată adesea cu epuizarea. Totuși, în cazul lui Johnson, explicația este una cu totul aparte. Cercetătorii au definit un grup extrem de restrâns de indivizi care par să necesite cu adevărat mult mai puțin repaus decât restul populației. Acești oameni, numiți „dormitori scurți naturali”, reprezintă o minoritate biologică. Până în prezent, au fost documentate aproximativ 50 de familii cu mutații genetice legate de această caracteristică. Johnson și alți membri ai clanului său poartă o variantă rară a genei ADRB1, un component esențial în reglarea ciclurilor de somn și veghe.
Ying-Hui Fu, profesor de neurologie la Universitatea din California, San Francisco, dedică de decenii întregi studierii acestor familii. Cercetătoarea subliniază faptul că persoanele cu somn scurt natural nu se forțează artificial să reducă orele de repaus și nici nu depind de stimulente externe pentru a-și activa sistemul nervos central.
Simplitatea mecanismului lor stă în faptul că fiziologia lor pare să fie programată astfel nativ.
Un studiu publicat în anul 2019 în revista specializată Neuron a descris aceste persoane ca având, pe tot parcursul existenței lor, o tendință constantă de a se trezi spontan după patru până la șase ore de somn, raportând o stare de vigoare.
Un aspect remarcabil menționat în cercetări este că acest tipar se menține rigid, indiferent de context, inclusiv în perioadele de vacanță sau relaxare.
Există, însă, o capcană frecventă: a dormi puțin nu echivalează automat cu a avea nevoie de puțin somn. Diferența fundamentală constă în motivul pentru care timpul în pat este scurt.
Unii oameni dorm puțin pentru că biologia lor o impune, iar alții o fac din cauza constrângerilor programului de lucru, ale stresului, ale obiceiurilor proaste sau ale reducerii voluntare a timpului dedicat somnului.
Cercetătorii clasifică această ultimă categorie drept persoane care dorm puțin „din obișnuință”. Pentru majoritatea adulților, deficitul de somn nu este un avantaj competitiv, ci o sursă de probleme de sănătate.
Datele dintr-un sondaj național de sănătate realizat în 2024 indică faptul că aproape unul din trei adulți din Statele Unite ale Americiei declară că doarme mai puțin de șapte ore pe zi. Pe termen lung, această reducere a duratei somnului este corelată statistic cu un risc crescut de dezvoltare a obezității, a diabetului și a bolilor coronariene, conform unei meta-analize exhaustive a studiilor populaționale.
Provocarea majoră este că mulți indivizi nu conștientizează că se află într-o stare de deficit.
„Oamenii nu sunt deloc buni la a estima de cât somn au nevoie”, explică Elizabeth B.
Creierul tău funcționează cu o eficiență superioară!
Klerman, profesoară de neurologie la Harvard Medical School și cercetătoare la Massachusetts General Hospital, specializată în tulburările somnului.
Într-un studiu din 2005, la care Klerman a fost coautoare, tineri adulți au dovedit că dormeau semnificativ mai mult atunci când li s-a oferit posibilitatea neconstrânsă de a petrece mai mult timp în pat. Rezultatele sugerează că programul lor zilnic obișnuit crea un deficit latent de somn, pe care ei nu îl percepeau intuitiv.
„Marea îngrijorare din acest domeniu este că indivizii nu își dau seama că dorm prea puțin, tocmai pentru că «nu se simt obosiți»”, adaugă Klerman.
Originea acestei discrepanțe între percepție și realitate biologică este căutată în codul genetic. ADN-ul pare să joace un rol determinant.
În 2005, Chiara Cirelli și echipa sa au publicat un studiu în revista Nature, identificând o muscă de fructe cu o mutație specifică în gena canalului de potasiu Shaker.
Acesta individ, denumit Minisleep, doamnea aproximativ o treime din timpul de somn al muștelor standard. Totuși, descoperirea venea cu un avertisment critic: musca avea o durată de viață mai scurtă.
Această observație a furnizat una dintre primele dovezi concrete că genele pot modula cantitatea de somn necesară unui organism, dar a arătat și că simpla reducere a somnului nu este echivalentă cu o necesitate biologică mai mică, ci poate avea consecințe negative.
Cu patru ani mai târziu, Ying-Hui Fu și partenerul său de cercetare, Louis Ptáček, au făcut un pas major în identificarea bazei genetice pentru somnul scurt natural la oameni, prin descoperirea unei mutații în gena DEC2. Ulterior, cercetătorii au asociat această trăsătură familială cu mutații rare în cel puțin cinci gene distincte: DEC2, ADRB1, NPSR1, GRM1 și SIK3. Acestea sunt implicate în diferite componente ale mecanismelor cerebrale care guvernează alternarea dintre somn și stare de veghe.
Una dintre întrebările centrale rămâne: ce se întâmplă concret în timpul acelui somn scurt?
Repausul nocturn nu este o simplă pauză în care organismul se oprește. Continuitatea proceselor neurologice și fiziologice esențiale are loc în timpul nopții. Somnul contribuie la menținerea vigilenței, la reglarea metabolismului, la eliminarea limfatică, la refacerea sistemului imunitar și la stabilizarea stării de spirit.
De aceea, comunitatea științifică încearcă să determine dacă persoanele cu somn scurt natural reușesc să parcurgă aceleași procese esențiale într-un interval temporal mai comprimat.
O ipoteză plauzibilă este că anumite mecanisme cerebrale funcționează cu o eficiență superioară. Dovezile sugerează că acești indivizi își păstrează somnul profund, caracterizat prin unde lente, chiar dacă durata totală a repausului este mai mică.
Aceasta susține ideea că creierul lor ar putea realiza într-un interval mai scurt unele dintre procesele sinaptice cruciale asociate somnului. O altă posibilitate este că organismul lor are, pur și simplu, o necesitate de refacere mai redusă. Până în prezent, nu s-a stabilit cu certitudine care dintre aceste explicații este cea corectă.
Comprenzarea fenomenului necesită înțelegerea a două sisteme biologice care se află în tensiune permanentă în creier. Primul este ceasul circadian, care dictează momentul în care organismul trebuie să fie treaz sau să adorme. Al doilea este presiunea homeostatică de somn, o forță care crește progresiv pe măsură ce starea de veghe se prelungeste. Mecanismul este similar cu foamea: dacă omiteți o masă, senzația de foame intensifică. Similar, cu cât rămâneți treaz mai mult, cu atât presiunea internă de a dormi devine mai puternică.
Aceste două sisteme pot intra adesea în conflict.
De exemplu, după o noapte nedormită, o persoană poate fi complet epuizată la ora 3 dimineața. Câteva ore mai târziu, ea poate deveni temporar mai alertă, deoarece semnalul circadian de trezire începe să contracareze presiunea acumulată de somn. Totuși, sentimentul de alertă nu garantează neapărat că organismul și-a finalizat procesele de refacere necesare.
Cum putem determina dacă dormim suficient? Thomas E. Scammell, profesor de neurologie la Universitatea Harvard și specialist în tulburări de somn, propune o metodă simplă de auto-evaluare: eliminarea temporară a alarmei de trezire. Experimentul trebuie efectuat timp de cel puțin trei nopți, permițând corpului să determine natural durata somnului. Noaptea a treia este cea mai revelatoare.
Dacă o persoană care doarme de obicei șase ore ajunge să doarmă spontan opt ore atunci când nu mai este constrânsă de un program rigid, cele opt ore ar putea reflecta mai fidel nevoia reală a organismului.
Nu există, însă, o cifră universală aplicabilă tuturor. „A afirma că toată lumea are nevoie de opt ore de somn este echivalent cu a spune că toată lumea trebuie să aibă o înălțime de cinci picioare și trei inci”, comentează Fu.
Genele și mediul contribuie în mod complex la stabilirea necesarului individual de somn, ceea ce înseamnă că durata optimă variază semnificativ de la o persoană la alta.
Secretul celor care dorm puțin ar putea revoluționa modul în care înțelegem biologia somnului. Persoanele cu somn scurt natural reprezintă una dintre extremele variației biologice umane. Pentru cercetători, ele nu sunt o simplă curiozitate, ci un model esențial. Dacă oamenii de știință vor reuși să descifreze cum organismul lor realizează într-un timp mai scurt procesele esențiale asociate refacerii, vom înțelege mai bine mecanismele fundamentale ale sănătății neuronale și a longevității.
